fbpx

Cosmina, Bucuresti

Salut,

Numele meu este Cosmina. Am fost participant al programului Work & Travel in 2008, 2010, 2011 si 2013. Pot sa spun fara alte introduceri, ca aceste experiente mi-au schimbat viata.

In 2008 am mers la indemnul mamei mele, care isi dorea sa ii indeplineasca fiicei ei visul de a vedea New Yorkul. Mi-a fost cam greu si am fost un pic sceptica, dar am mers. Din prima secunda, cum am pasit pe taramul American, parca eram in alta lume, si stiam ca nimic nu o sa mai fie la fel.

Am lucrat atunci in Pennsylvania, impreuna cu alte 4 prietene. Era primul job din viata mea, prima data cand imi castigam singura banii. In prima zi de lucru am crezut ca nu voi reusi sa fac tot ce se asteptau managerii, totul parea asa de greu. Cu timpul totul devine frumos, iti faci prieteni, si apoi nu mai conteaza cat de greu sau de usor e lucrul, dupa lucrul vine distractia, timpul petrecut frumos cu prietenii.

In acel an, visul meu de a vizita New York a devenit realitate, la fel si vizita la cascada Niagara. Au fost clipe de vis, clipe de fericire, in care am simtit cu adevarat ca visele devin realitate, conteaza sa crezi in ele. In acelasi an am mai vizitat Philadelphia, Washington DC, Baltimore, Hershey Park. Locurile frumoase plus prieteniile legate aici m-au facut sa ma indragostesc de aceste taramuri si sa imi promit ca voi reveni.

Si m-am tinut de promisiune, in 2010 am revenit….de data asta cu sora mea. Acesta a fost cel mai frumos an, pentru ca am putut impartasi toate bucuriile si amintirile frumoase cu ea. Am lucrat intr-un parc de distractie, Cedar Point Amusement Park, Sandusky, Ohio. Acolo a fost ca intr-o alta lume, departe de realitate, aveam realitatea nostra. Am vizitat din nou New Yorkul, apoi Niagara, si in plus Chicago, Detroit, Cleveland.

In urmatorii ani am revenit tot la Cedar Point. Locul acela era magic. Prieteniile legate acolo sunt prietenii solide, am intalnit oameni speciali, oameni frumosi, pe care nu i-as fi intalnit in nicio alta circumstanta. Chiar daca uneori lucrul pare greu, la sfarsit raman doar amintirile frumoase si locurile vizitate. De fiecare data inceputul a fost greu, dar si mai greu a fost sfarsitul, cand pleci de acolo si iti iei ramas bun de la oamenii care au fost familia ta pentru o vara, cu care ai impartasit bucurii, tristeti, momente frumoase, si nu stii daca ai sa ii mai vezi vreodata.

Pentru mine experienta W&T a fost factor determinant in ceea ce sunt eu astazi. A fost o experienta de viata, care m-a schimbat ca om. Cunosti o alta cultura, interactionezi cu oameni diferiti si trebuie sa te adaptezi la circumstante noi. Astfel am devenit mai puternica, mai sigura pe mine si am realizat ca visele devin realitate. Cel mai greu este sa iti faci curaj sa pleci prima data, apoi totul vine de la sine 🙂

Lasă un răspuns

Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informatii

Cookie-urile
Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia.

În conformitate cu Directiva "e-Intimitate" a UE, în vigoare de la 26 mai 2012 şi cu prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimţământul înaintea transmiterii de cookies în computerele acestora.

Ce se înțelege prin cookie-uri?
Cookie-ul este un fişier text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează în calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când îl vizitaţi. Datorită cookie-urilor, site-ul reţine, pe o perioadă de timp, acţiunile şi preferinţele dumneavoastră (login, limbă, dimensiunea caracterelor şi alte preferinţe de afişare). Astfel nu mai trebuie să le reintroduceţi ori de câte ori reveniţi la site sau navigaţi de pe o pagină pe alta.

Cum se folosesc cookie-urile?
Domeniul amch.ro nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.

Cookie-urile folosite de platforma pe care s-a dezvoltat site-ul, sunt in numar de trei si nu sunt de tip persistent, ele se sterg automat la iesirea din site:

“tracker” – Aceste cookie este utilizat de către sistemul nostru de management al conținutului pentru a monitoriza paginile anterioare pe care le-ați vizitat, în scopul de a adapta fiecare pagină pentru a vă potrivi mai bine; Se sterge automat la iesirea din site;

“csrf_token” – Este folosit pentru protectia bunei functionari a site-ului, practic verifica daca cel care acceseaza o optiune din site este un utilizator real (pe baza de IP si sesiune); Se pastreaza timp de ora de la accesarea paginii, dupa care se sterge automat.

“super_search_history” – Este folosit pentru cautarea in site, tine minte ultimele cautari (keywords) efectuate de utilizator. Se sterge automat la iesirea din site.

Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe site pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi. Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc "third party cookies" pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.

Cookie-urile plasate de terţi pe site-ul amch.ro provin de la sistemul external de monitorizare a site-ului, Statcounter. Pentru mai multe informatii referitoare la acest cookie va rugam sa accesati acest link: http://statcounter.com/about/legal/

Care este durata de viaţă a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website ('cookie-uri persistente'). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului

Cum puteţi controla cookie-urile?
Puteţi controla şi/sau şterge cookie-urile după cum doriţi – pentru detalii, consultaţi site-ul aboutcookies.org. Puteți șterge toate cookie-urile din calculatorul dumneavoastră și puteți seta majoritatea browserelor să blocheze plasarea acestora. Dacă faceţi acest lucru, este posibil să fiţi nevoit să setaţi manual unele preferinţe, de fiecare dată când vizitaţi site-ul. De asemenea, s-ar putea ca unele servicii sau opţiuni să nu funcţioneze.

Close