Povestea verilor mele de neuitat a început in vara anului 2016 intr-un orășel mic din New Jersey, unde m-am întors și in 2017. Cu bune, cu rele, cu schimbari de agenții și o pauza de un an, anul acesta in 2019 m-am gândit sa mai încerc o data experiența, dar cu noi provocări. Prin multe drumuri la agenții, frustrări și nemulțumiri, am ajuns la American Challenge printr-o recomandare, unde am colaborat cu Camelia. Eu fiind din Prahova, studiez in București de 5 ani, am aplicat la acest program in agenția din Brașov. M-am gândit ca lucrurile nu vor merge, dar sincer spun ca am avut cea mai frumoasa colaborare și datorită Cameliei, am avut cea mai frumoasa experiența din viața mea de pana acum.
Am plecat in Hawaii in Iunie 2019, intr-o parte a Americii total necunoscuta mie. Un loc de care m-am indragostit de la primul pas de la ieșirea din avion.
In Hawaii mi-am depășit toate limitele impuse de-a lungul vieții. Am lucrat și 12-13 ore pe zi, in fiecare zi, fără zile libere timp de o luna jumate. Dar nu m-am simțit nicio clipa obosita deoarece am lucrat cu cei mai mișto oameni din întreg universul. Am făcut drumeții de ore întregi pe trasee foarte dificile, eu care abia ma dădeam de fel jos din pat sa merg la facultate/munca.
Am luat lecții de surf cu instructor pentru prima data in viața mea și am prins cele mai tari valuri.
In final, după atâtea amintiri de neuitat, trăiri, emoții și sentimente, m-am decis sa îmi tatuez pe mine locul de care m-am indragostit, locul unde m-am descoperit pe mine cu adevărat, urmat de un cuvant in hawaiană “Holomua” care înseamnă “Moving Forward”
Am invatat de la colegii mei hawaiieni, ca indiferent de cât de greu îți este in viața, prin cât de multe încercări treci, trebuie sa mergi înainte cu capul sus, pentru ca oamenii cu adevărat puternici, sunt oamenii care știu sa își depășească limitele!
As putea sa scriu o carte cu toate experientele mele in 4 luni, dar nu mi-as găsi cuvinte potrivite pentru a-mi exprima sentimentele din Hawaii ❤️.